Strabunicul Orest

   Azi vreau sa va povestesc, baieii mei, despre bunicul Orest. Este tatal mamei mele, bunicul cu parul alb si ochi de un albastru aproape ireal. In copilarie, mi-a fost refugiu si alint. Asa cum este buni pentru tine, Mati. 

   Povestile lui din viata si din carti, spuse cu un accent atat de drag, imi rasuna si astazi in urechi. De la el am invatat sa iubesc acest pamant si sa-i respect eroii. Desi mama ii era de origine germana si tatal polonez, s-a nascut roman, in Romania Mare, si a simtit o viata romaneste. La 19 ani, in tagicul an 1940, a fost nevoit sa plece de acasa, din draga-i Bucovina, dintr-o lume in care avea totul, catre necunoscut. Isi dorea sa traiasca in granitele tarii in care s-a nascut. O tara in care romani, germani sau polonezi se simteau acasa, in egala masura. Atunci cand granitele s-au mutat, s-a mutat si el. 

   A lasat parinti, rost si vise si a plecat dupa Romania. Tanarul distins care visa sa devina cantaret de opera, s-a trezit sarman si pribeag peste noapte.

    Singura avere ii erau amintirile si cativa banuti de aur pe care strabunica ii cosese in tivul hainei. Din acei banuti, bunicul a facut peste ani inelul cu monograma pe care eu il port mereu la deget. Acest inel iti va ramane tie, Mati, sa-l dai cui vei considera tu ca merita si sa-i spui povestea.

   Pe tine, primul meu baiat, ar fi trebuit sa te cheme Orest, ca pe el. Tati a considerat insa ca nu-i un nume potrivit cu numele de familie. Cu apasarea unei promisiuni incalcate, mami i-a dat dreptate. 

   Chiar daca nu-i purtati prenumele, vreau sa stiti ca sunteti stranepotii unui om bland si demn care, in ciuda sortii ce l-a vrut in genunchi de multe ori, si-a trait viata in picioare. O viata in care a iubit neconditionat si in care a construit din nimic si cenusa un camin si o familie. Asa, ca toti eroii tarii lui iubite!

A mai trecut un an prin noi

A trecut un an fara sa scriu aici si-mi pare tare rau. Desi crezi ca nu ai cum sa uiti momentele aparte, timpul te contrazice mereu. Si uiti. Uiti situatii in care ai ras cu lacrimi ca sa retii banalitati cotidiene. Uiti vorbe dragi si bine potrivite si te infurii la un raspuns obraznic. Clar, daca nu scrii, uiti! Asa ca voi incerca sa adun mai sarguincios aici tot ce merita povestit si tinut minte.

Mati, tu esti pe punctul de a incheia aventura cu gradinita. Daca pana sa ti se schimbe educatoarea reuseam sa te convingem, in ultimul timp ai facut tot ce ti-a stat in putinta sa nu mai ai de-a face cu lumea prescolara. Ai declarat ca nu-ti place, ca iti simti creativitatea ingradita si ca nu doresti sa mai mergi. Ai facut in cateva randuri si o otita declansata, posibil, prin autosugestie. In concluzie, ai petrecut mult timp la Casuta din povesti. Acolo este raiul tau, sursa ta nesecata de zilnice descoperiri miraculoase. Tu din pamantul ala pari sa cresti si, printre plante, insecte si animalute, esti acasa si esti fericit. 

Tudor, tu esti "de mama". Iti este bine unde suntem toti si, eventual, undeva cu un supermarket in apropiere sa-ti poti potoli rapid diversele pofte. Te-ai acomodat bine cu gradinita. Ai multi prieteni si o prietena mai speciala cu care faci o echipa greu de oprit. Despre Iuli a ta o sa-ti mai povestesc pentru ca mergem impreuna in vacanta si sigur vor fi multe de spus. 

La vanat vantul varsat

Draga Tudor, de 10 zile tu esti sechestrat la domiciul de vantul care s-a varsat si a desenat pe corpusorul tau cateva bubite specifice. Da, ai varicela. In concluie, cand vei citi asta peste ani, sa fii sigur ca ai imunitate la virusul buclucas. Mati este la Casuta din povesti si nu a facut inca desi in prima parte a eruptiei ati stat impreuna.

P.S. La fix doua saptamani, Mati, ai facut si tu varicela. Un virus extrem de punctual! In concluzie, aveti amandoi imunitate.

La multi ani, Matei!

         Matei, Micul meu Print, astazi este ziua ta. Iti spun adesea ca, daca nu ai fi existat, sigur te-as fi inventat, dar tu ai reusit sa-mi depasesti imaginatia. Nu indrazneam sa visez la un baietel cu atata vointa, sensibilitate si creativitate.

        Tu ai puterea de a fi mereu asa cum iti doresti, de a avea propriile tale optiuni, indiferent de ce alege turma. Intr-o lume fascinata de viteza si de tehnologie, tu spui povesti fantastice desenand pe foi mari si albe de hartie. Descoperi in fiecare zi miracole in flori, in pietre sau in diverse creaturi.

        Te-ai transformat, aproape peste noapte, din puiul nostru in fratele mai mare, dintr-un baietel neajutorat intr-un cavaler care lupta neobosit atat pentru dreptate cat si pentru partea lui de adevar, dintr-un bebelus care ingana primele cuvinte, intr-un aparator al exprimarii corecte.

        Te rog sa ma ierti pentru ca uneori nu ma ridic la inaltimea asteptarilor tale si ca nu sunt mereu compania pe care o meriti. Eu si tati iti multumim ca ne provoci sa ne autodepasim si ca nu incetezi sa ne surprinzi. Iubim toate fatetele personalitatii tale si suntem onorati sa-ti fim parinti.

 

O stare comunicata

Intr-o seara stateam toti patru la masa. Tati terminase, fireste, de mancat, eu mancam in ritmul meu si amandoi va dadeam pe rand, cand unuia cand altuia, din bucatele alocate. Odata ce entuziasmul de inceput dispare, este destul de greu si pentru tine, Tudor, sa-ti termini portia. Despre entuziasmul tau la masa, Mati, nici numai vreau sa-mi amintesc... In ideea de a va distrage atentia de la procesul in derulare si de a valorifica momentele in familie cat mai bine, vorbeam despre una, despre alta. Intr-o clipa de liniste, Tudor, cu o voce grava si o fata foarte serioasa ne comunici prima ta propozitie: "Puta mea nani". Nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa impartasesti cu noi starea de fapt si nici ce subiect abordat a provocat-o. 

Niste ganduri

M-am temut ca n-am sa-l pot iubi si pe Tudor la fel cum te iubesc pe tine, Mati. Stiam, asa cum stiu si acum, ca tu esti copilul meu perfect si-mi reveneau obsedant in minte franturile unor cugetari filozofale care sustineau ca perfectiunea este irepetabila. Doamne, cat de ridicole s-au dovedit a fi toate acele temeri. Tudor este perfect, dar este altfel. Si, intocmai ca fatetele perfectiunii fiecaruia, iubirea este si ea infinita. Va iubesc pe amandoi la fel pana la un punct, si diferit pana la fara limita. In ciuda oricarei logici definite, va iubesc absolut, dar mai mult de la secunda la secunda, mai mult cu fiecare zambet si fiecare gest, de doua ori mai mult. 

O ciorba fara de noroc

Nu stiu de ce pentru tine, Matei, ora mesei este mereu o corvoada. Cand fratiorul alearga entuziasmat si curios catre farfurie, pe mutrisoara ta se citeste disperarea. Aoleuuuuu, iar la masa!!!! Sunt extrem de rare momentele in care te-am vazut mancand ceva cu placere, paste de cele mai multe ori. Nu putem trai insa doar cu paste asa ca ma lupt sa-ti ademenesc incapatanatele papile gustative si cu alte mancaruri.

Saptamana trecuta am facut o ciorbita acra cu multe legume si verdeata, majoritatea din curtea bunicilor. Ne-am asezat cu totii la masa. Tudor savurase deja singur cateva linguri dar tu te uitai lung la farfurie cu disperare si dezgust. Eu ma straduiam eroic sa nu-mi pierd cumpatul. Dupa o foarte lunga asteptare, te decizi sa plimbi lingura prin ciorba. Simt cum ma invadeaza o raza de speranta care dispare insa brusc atunci cand iti aud intrebarea retorica "De ce trebuia sa pui si trifoi!!!???". Pescuisei un leustean taiat putin mai mare si te uitai la el scarbit. Se pare ca nici "trifoiul" nu mi-a adus norocul de a te convinge sa mananci singur si cu placere. 

Multumesc, Noiembrie!

In spatele unor decoruri de Craciun etalate mult prea devreme, noiembrie trece grabita si aproape neobservata, din ce in ce mai neobservata. Nu se poate hotari daca sa fie iarna sau sa fie toamna, sau altceva, sau nimic din toate astea...Discreta, parca ezita chiar sa fie. Ai grija, Noiembrie, lumea noua nu are vreme pentru nuante si pentru romantice sovaieli. Te poti trezi sarita de cei grabiti sa celebreze un foarte lung Craciun. 
Pentru mine insa, esti luna sufletului meu si a marilor cadouri. Multumesc, Noiembrie, pentru ca mi-ai adus doi dintre cei trei Baci ai vietii mele. Pentru ca in mijlocul tau, in fiecare an, imi revine in minte gustul unei placinte ca-n povesti cu mere si dovleac, cu dragoste si dor, facuta de bunica pe care voi, baietii mei, nu ati apucat sa o cunoasteti. Multumesc si pentru cealalta bunica agitata si haioasa,  strabunica voastra, a carei aniversare tot tu o gazduiesti. Iti multumesc si pentru ca te-ai straduit in toata copilaria, sa ne inveti pe mine si pe Michi matusica ce inseamna sa imparti, pozitionand strategic ziua mea de nastere alaturi de ziua ei de nume. Ca o incununare a lunii bucuriei noastre, tot acum o sarbatorim si pe mama. Da, Mati, pe scumpa ta Buni.

Asa ca in luna lui brumar la noi mereu va ploua cu amintiri dragi si povesti frumoase. La cat mai multe zile de noiembrie sanatosi si impreuna!

A mea si a strabunilor

Ieri, cu ajutorul tau, Tudor, eu si tati am avut o revelatie: injuratura este inscrisa in codul genetic masculin. Cum asa? Pai tinand cont ca in lumea ta se injura foarte rar spre deloc, cum altfel s-ar explica bombaneala pe care o emiti in momentul in care ceva nu-ti iese sau nu iti e pe plac. Initial onomatopeica si greu descifrabila, acum din cei ce mai clara, bombaneala cu pricina s-a dovedit a fi de fapt exclamatia "Puta mea!". Bulversati, am concluzionat ca apelarea falica in momentele tensionate are origini ancestrale. Educatia nu face decat sa cenzureze expresia stramoseasca. Fireste, revelatia noastra nu va poate servi peste ani drept scuza atunci cand autocenzura va esua. Vreau doar sa intelegeti de ce este atat de greu sa va abtineti uneori. 

Vorba lui Peste

Nu stiu de ce nu am mai scris demult pe aici, cu siguranta nu pentru ca nu as fi avut ce. Voi sunteti adevarate fabrici de perle si minuni. Acum, la doi ani fara o luna, avem o noua galusca vorbitoare in familie. Mult mai directa si mai laconica, ce-i drept, insa nu mai putin amuzanta si surprinzatoare. Da, Tudor, de ceva vreme vorbesti. Cand pe limba ta, cand pe a noastra si, din cand in cand, chiar si pe limba lui Shakespeare. Consecvent din fire, "peste", respectiv "fish", au fost primele cuvinte rostite de tine, pe rand, in ambele limbi. De ce? Pentru ca fratiorul a facut, de mai bine de un an, o mare pasiune pentru pesti si pentru lumea subacvatica. Are colectii intregi de creaturi marine pe care le plimba cu mandrie dupa el. Nu mergeai inca in picioare cand ai reusit sa intri in posesia unui exemplar din pretioasa comoara si ai strigat triumfator si grabit, de am crezut dinnou ca ni se pare, "PESTE!!!!!". A fost primul tau cuvant inteligibil si l-ai rostit mobilizat de fascinatia cu care iti urmaresti fratiorul.

Acum deja comunici in scurte si haioase propozitii, mimezi atunci cand este nevoie, dar reusesti mereu sa te faci inteles. 

Mama, tata, Ma!

Tudor, pentru a doua oara in viata ta, ai petrecut cateva zile departe de noi, mai exact la mamaia. Cum si fratiorul a fost la bunica, in aceasta perioada zilele mi-au parut lungi si seci. De doua ori mai lungi si mai seci...

Nu-mi prieste deloc departarea de voi. Nu sunt mai odihnita, mai linistita sau mai creativa. Toanele si zambetele voastre imi dau energie si inspiratie. Cand sunteti departe, e gol in casa si gol in mine. 

Tudor, nici tie nu-ti place deplasarea  pentru ca atunci cand ai accepat in cele din urma sa-mi vorbesti la telefon mi-ai comunicat clar, cu vocea ta de mic barbatel, care iti sunt nevoile si prioritatile: "Mama, tata, Ma (Matei)!". Asa ca acum, in timp ce scriu, tu dormi linistit langa mine dupa ce ne-am plimbat, am ras si am dansat de nu te mai lasai luat de somn. "Ma" e racit si e cu tati la "casuta din povesti". Noi, incercand sa compensam lipsa lor, am petrecut cu tine si cu doi oameni dragi cateva ore din acelea pe care ti le-ai dori cumva incremenite in timp pentru a le retrai iar si iar. 

Sarbatorile vin!

La fel ca anul trecut, si ca acum doi ani, ca o rutina draga ce ne scoate din rutina, vin Sarbatorile! Mi-e dor de mirosul cozonacilor fierbinti, de vinul dulce, fiert cu scortisoara, de luminite si beteala, de freamatul pregatirilor, de asteptarea din Ajun, de copilarie.  De-un dor ca asta as vrea sa va molipsiti si voi si sa-l dati mai departe. 

Dragii mei, nu mai stiu daca fericirea miroase a Craciun sau Craciunul a fericire. Nici nu mai conteaza. E bucuria simpla, probabil ereditara, de a fi unii cu altii, de a ne desfata, in tihna, cu bucate si povesti. Gustul mancarii e mai mereu acelasi iar povestile se repeta de cele mai multe ori. Asa suntem noi acasa si in siguranta, oriunde ne-am afla. Asa suntem noi!
Imi doresc enorm ca si voi sa va bucurati de viata pe indelete si cu toate simturile. Sa va placa sa mancati, sa vorbiti, sa iubiti...Sa va gasiti fiecare masura, dar sa aveti si harul de a intelege cat de saraci sunt cei ce mananca doar de foame si cat de pustiu e drumul celor care se grabesc. 

De ce il iubim pe tati?

De ce? Ca in orice iubire, nu-i loc de logica aici. Mami il iubea si atunci cand nu voia sa iubeasca. El e aventura vietii ei inceputa intr-un magic Ajun. E printul venit calare sa o salveze de nonsens. In ochii lui, mami a vazut, intr-un moment de lucida visare, ochii vostri. De atunci crede in Mos Craciun. Da, dragii mei, dincolo de bombanelile administrate, de rutina cotidiana si de stresul iminent, mami il iubeste pe tati. Poate nu asa cum ar merita, poate nu suficient de mult sau de putin cat sa taca uneori. La doze, avem o viata sa lucram. Mami il iubeste cu ratiune si pasiune, constructiv si distructiv, calm si cu nabadai, mereu altfel cat sa nu se plictiseasca.

 Il iubeste cum stie ea mai bine sa iubeasca, pentru privirea lui cand v-a vazut prima oara si pentru cum se uita la voi in fiecare zi. Pentru tatal care este si pentru cel care se straduie sa fie. Fara el mami n-ar fi constientizat nevoia de voi si ar fi cautat si acum sensul unui Ajun pustiu.
Cam genul asta de iubire

In albastrul Marii Negre

Ce am facut noi in prima jumatate a lui septembrie 2012???!!! Am mers iarasi la mareeee, in Mamaia noastra plina de ifose si praf. Din fericire, insa, Marea Neagra e albastra chiar si acolo. Ai dreptate, Matei, probabil cei care au botezat-o nu au vazut-o decat noaptea pentru ca doar atunci e neagra. Saracii, habar n-au avut cata culoare au pierdut! 

Noi am avut noroc. Poseidon a baut aproape in fiecare dimineata o cafea buna, mult mai buna decat mami, si, binedispus, ne-a facut cadou o mare calda si limpede cu valuri perfecte. Asa ai concluzionat tu, Matei, si atunci ne-am explicat si noi vremea fara cusur. 

Nu inteleg de ce la noi sezonul estival incepe mai tarziu decat la vecini si se termina mai devreme. Cu primul ceas al lui septembrie, "antrepenorii" de sezon incep sa-si stranga acareturile, vizibil deranjati de cei care au indraznit sa vina la mare dupa ce le-a expirat lor contractul de inchiriere. Noi i-am ignorat cu succes si zilele au trecut ca valurile marii noastre de toamna timpurie, linistite si asemanatoare. Spre final, eram aproape singuri in colorata statiune mioritica. Perfect!  Mai multa mare pentru voi, pentru noi!  Pana acum nu am descoperit multe lucruri care sa va placa asa de mult cum va place apa.

 Tudor, cum era de asteptat, si tu te-ai indragostit de mare si i-ai spus la plecare un dulce si gesticulat "Pa, pa!".

Logic!

Intr-o zi, eu eram un extraterestru ratacit prin zona iar tu, Matei, ma puneai la curent cu obiceiurile pamantenilor. Redau un fragment:

Eu- Ce mananca oamenii??? 

Tu- Pepeni

Eu (cu ceva emotii...) Si cum se inmultesc? 

Tu- Pui boabe mici, le uzi si ies pepeni.

Bombonele cu dragoste

Sunt convinsa, inca din adolescenta, ca zaharul este sursa mult prea multor rele ca sa-l putem consuma cu detasare. Eu incerc sa ma cenzurez pe cat posibil, dar pentru voi, baietii mei, pentru toti trei, gustul fericirii este dulce. Tati are mai mereu un stoc dulce si nesanatos consumabil cu precadere noaptea. Tu, Matei, ai sari bucuros peste mese de dragul desertului, singurul pe care il mananci fara ajutor, cu eleganta si dexteritate. Tudor, tu deschizi gurita larg, mult mai larg, atunci cand mancarica are un fruct. 

Cum voi sunteti dependenti de dulce, iar eu de zambetele voastre, tot incerc sa gasesc variante mai sanatoase ale multiubitului desert. Zilele trecute, Matei, ti-am adus mandra trei bombonele sanatoase si aratoase, facute de mami din fructe uscate, cu multa, multa dragoste. Cum le dadusem generos prin nuca de cocos, semanau cu bombonelele Raffaello al caror fan declarat esti. Foarte incantat ca de data asta primesti trei, nu una cum erai obisnuit, ai muscat din creatia mea gastronomica si te-ai schimbat brusc la fata. Ai terminat eroic bombonica inceputa si chiar ai spus ca e buna ca sa nu ma superi. Apoi, cu o mutrisoara matura si sfatoasa, m-ai luat in brate si mi-ai soptit "Mami, totusi data viitoare sa nu mai pui atata dragoste, da?!". 

Tu, dor de dans!

Cum rasuna in difuzoare o melodie mai ritmata, carutul incepe sa se miste si in aer apar doua manute care parca incearca sa prinda undele sonore. Tudor, baietel haios plamadit din bucurie, tu esti micul dansator care vaneaza zambetele trecatorilor. Nu stim prin ce miracol al geneticii a ajuns ritmul in sangele tau. Nici eu, nici tati nu ne-am simtit niciodata in largul nostru pe ringul de dans. Mi-ar fi placut sa ma pot lasa cu dezinvoltura in voia muzicii, sa ma invete cineva cum sa fac asta daca instinctul nu ma ajuta. Nu s-a gasit insa un profesor cu atata har. In cazul meu, teama de ridicol a invins si, de cele mai multe ori, am ales sa ma bucur de muzica static. Atunci cand turma ta danseaza, nu e o alegere care sa-ti ofere satisfactii. Inca mai simt gustul amar al frustrarii de a nu fi una dintre oitele dansatoare. In concluzie, baietii mei, voi veti beneficia de cateva cursuri de dans. Suficiente cat sa va dea increderea care mie mi-a lipsit. Matei, tu mi-ai promis ca, atunci cand vei creste suficient de inalt, vom dansa impreuna "cel mai frumos tango din lume". Pana atunci vreau sa stii ca oricum, alaturi de voi, mami danseaza dansul vietii ei pe o muzica perfecta, numai a noastra.

Stai, mami, linistita!

De ceva vreme, afara totul frige. In disperea de a ne racori, am apelat si noi, ca tot omu' modern, la aerul conditionat. Tati e fericit sub racoarea lui, dar pe mami o ia o durere de cap... Oricum, rau cu aerul conditionat, dar si imposibil fara. In acest context, astazi de dimineata am avut senzatia ca te-ai trezit mai fonfanit, dragul meu Matei. Te-am intrebat daca nu cumva "vorbesti pe nas". Tu, cu mutisoara aceea grava pe care o iei ca sa ma linistesti cand ma precipit, mi-ai raspuns: "Nu, mami, vorbesc pe gura, stai linistita!" Si mami s-a linistit. 

Cavaleri in lumea capcaunilor

Aseara am fost si noi sa ne luptam cu un Capcaun. Am asteptat racoarea serii si am mers in formatie completa sa ne exercitam dreptul de a demola ce gresit am construit cu opt ani in urma. Da, iubitii mei, atunci am ales gresit.  Dintre multe si pestrite rele, am ales un capcaun maruntel, glumet si guraliv care promitea sa se lupte cu cei din lumea sa. Asa s-a cocotat la castel, langa borcanul cu miere si punga cu galbeni, un nene care nu stie sa se scuze, sa se retraga sau sa spuna simplu si elegant "multumesc, la revedere!". Un nene caruia i se fac betisoare de urechi pe comanda, cu vata doar la un capat. De ce? Mami, habar nu avem. Dar demult nu ne mai explica nimeni nimic. Este si el asemeni tuturor mitocanilor isterici care ajung in fruntea turmei in urma unei revolutii sau a unei sile colective. El, din sila, a ajuns acolo sus. Atunci, din dorinta de a gasi un calau pentru ceilalti capcauni, ne-am pricopsit cu un bufon malitios. Acum, nu am votat pentru ceilalti care poftesc la ciolan, ci doar impotriva lui! Impotriva nesimtirii, a ignorantei si a celor carora "li se cuvine". Tu, Matei, ai fost dezamagit ca nu poti zdruncina la propriu, macar putin, tronul de care se tine disperat amintitul capcaun. Din pacate, se pare ca nici mami nu poate, nici tati...Nu pot multi, multi ca noi. Tudor, tu, ai ras de noi, de ei, de tot.
Poate toate astea vor disparea odata, ca vraja abatuta asupra Frumoasei adormite, si voi veti alege, cand va fi sa fie, numai dintre mandri cavaleri.

Fericirea e Acasa sau acasa e unde-i Fericirea?

Pentru mine acasa nu e in Berceni, sau in Militari, sau in Vitan sau la Gostilele sau cine stie unde altundeva... Acasa este unde suntem toti. Unde va rasuna glascioarele, unde miroase a voi, unde vrem sa fim, unde ne e bine. Ne-am tot mutat in ultimii ani si cu tot stresul iminent unei deplasari, exista si parti bune. Poate asa voi veti invata sa iubiti vazduhul mai mult decat colivia. Asa veti fi mai deschisi posibilitatilor si implicit, oportunitatilor. Noi va vom oferi fiecaruia un cuib, o alternativa, suntem datori sa o facem. Voi veti alege insa unde e ACASA.