O stare comunicata

Intr-o seara stateam toti patru la masa. Tati terminase, fireste, de mancat, eu mancam in ritmul meu si amandoi va dadeam pe rand, cand unuia cand altuia, din bucatele alocate. Odata ce entuziasmul de inceput dispare, este destul de greu si pentru tine, Tudor, sa-ti termini portia. Despre entuziasmul tau la masa, Mati, nici numai vreau sa-mi amintesc... In ideea de a va distrage atentia de la procesul in derulare si de a valorifica momentele in familie cat mai bine, vorbeam despre una, despre alta. Intr-o clipa de liniste, Tudor, cu o voce grava si o fata foarte serioasa ne comunici prima ta propozitie: "Puta mea nani". Nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa impartasesti cu noi starea de fapt si nici ce subiect abordat a provocat-o. 

Niste ganduri

M-am temut ca n-am sa-l pot iubi si pe Tudor la fel cum te iubesc pe tine, Mati. Stiam, asa cum stiu si acum, ca tu esti copilul meu perfect si-mi reveneau obsedant in minte franturile unor cugetari filozofale care sustineau ca perfectiunea este irepetabila. Doamne, cat de ridicole s-au dovedit a fi toate acele temeri. Tudor este perfect, dar este altfel. Si, intocmai ca fatetele perfectiunii fiecaruia, iubirea este si ea infinita. Va iubesc pe amandoi la fel pana la un punct, si diferit pana la fara limita. In ciuda oricarei logici definite, va iubesc absolut, dar mai mult de la secunda la secunda, mai mult cu fiecare zambet si fiecare gest, de doua ori mai mult. 

O ciorba fara de noroc

Nu stiu de ce pentru tine, Matei, ora mesei este mereu o corvoada. Cand fratiorul alearga entuziasmat si curios catre farfurie, pe mutrisoara ta se citeste disperarea. Aoleuuuuu, iar la masa!!!! Sunt extrem de rare momentele in care te-am vazut mancand ceva cu placere, paste de cele mai multe ori. Nu putem trai insa doar cu paste asa ca ma lupt sa-ti ademenesc incapatanatele papile gustative si cu alte mancaruri.

Saptamana trecuta am facut o ciorbita acra cu multe legume si verdeata, majoritatea din curtea bunicilor. Ne-am asezat cu totii la masa. Tudor savurase deja singur cateva linguri dar tu te uitai lung la farfurie cu disperare si dezgust. Eu ma straduiam eroic sa nu-mi pierd cumpatul. Dupa o foarte lunga asteptare, te decizi sa plimbi lingura prin ciorba. Simt cum ma invadeaza o raza de speranta care dispare insa brusc atunci cand iti aud intrebarea retorica "De ce trebuia sa pui si trifoi!!!???". Pescuisei un leustean taiat putin mai mare si te uitai la el scarbit. Se pare ca nici "trifoiul" nu mi-a adus norocul de a te convinge sa mananci singur si cu placere. 

Multumesc, Noiembrie!

In spatele unor decoruri de Craciun etalate mult prea devreme, noiembrie trece grabita si aproape neobservata, din ce in ce mai neobservata. Nu se poate hotari daca sa fie iarna sau sa fie toamna, sau altceva, sau nimic din toate astea...Discreta, parca ezita chiar sa fie. Ai grija, Noiembrie, lumea noua nu are vreme pentru nuante si pentru romantice sovaieli. Te poti trezi sarita de cei grabiti sa celebreze un foarte lung Craciun. 
Pentru mine insa, esti luna sufletului meu si a marilor cadouri. Multumesc, Noiembrie, pentru ca mi-ai adus doi dintre cei trei Baci ai vietii mele. Pentru ca in mijlocul tau, in fiecare an, imi revine in minte gustul unei placinte ca-n povesti cu mere si dovleac, cu dragoste si dor, facuta de bunica pe care voi, baietii mei, nu ati apucat sa o cunoasteti. Multumesc si pentru cealalta bunica agitata si haioasa,  strabunica voastra, a carei aniversare tot tu o gazduiesti. Iti multumesc si pentru ca te-ai straduit in toata copilaria, sa ne inveti pe mine si pe Michi matusica ce inseamna sa imparti, pozitionand strategic ziua mea de nastere alaturi de ziua ei de nume. Ca o incununare a lunii bucuriei noastre, tot acum o sarbatorim si pe mama. Da, Mati, pe scumpa ta Buni.

Asa ca in luna lui brumar la noi mereu va ploua cu amintiri dragi si povesti frumoase. La cat mai multe zile de noiembrie sanatosi si impreuna!

A mea si a strabunilor

Ieri, cu ajutorul tau, Tudor, eu si tati am avut o revelatie: injuratura este inscrisa in codul genetic masculin. Cum asa? Pai tinand cont ca in lumea ta se injura foarte rar spre deloc, cum altfel s-ar explica bombaneala pe care o emiti in momentul in care ceva nu-ti iese sau nu iti e pe plac. Initial onomatopeica si greu descifrabila, acum din cei ce mai clara, bombaneala cu pricina s-a dovedit a fi de fapt exclamatia "Puta mea!". Bulversati, am concluzionat ca apelarea falica in momentele tensionate are origini ancestrale. Educatia nu face decat sa cenzureze expresia stramoseasca. Fireste, revelatia noastra nu va poate servi peste ani drept scuza atunci cand autocenzura va esua. Vreau doar sa intelegeti de ce este atat de greu sa va abtineti uneori. 

Vorba lui Peste

Nu stiu de ce nu am mai scris demult pe aici, cu siguranta nu pentru ca nu as fi avut ce. Voi sunteti adevarate fabrici de perle si minuni. Acum, la doi ani fara o luna, avem o noua galusca vorbitoare in familie. Mult mai directa si mai laconica, ce-i drept, insa nu mai putin amuzanta si surprinzatoare. Da, Tudor, de ceva vreme vorbesti. Cand pe limba ta, cand pe a noastra si, din cand in cand, chiar si pe limba lui Shakespeare. Consecvent din fire, "peste", respectiv "fish", au fost primele cuvinte rostite de tine, pe rand, in ambele limbi. De ce? Pentru ca fratiorul a facut, de mai bine de un an, o mare pasiune pentru pesti si pentru lumea subacvatica. Are colectii intregi de creaturi marine pe care le plimba cu mandrie dupa el. Nu mergeai inca in picioare cand ai reusit sa intri in posesia unui exemplar din pretioasa comoara si ai strigat triumfator si grabit, de am crezut dinnou ca ni se pare, "PESTE!!!!!". A fost primul tau cuvant inteligibil si l-ai rostit mobilizat de fascinatia cu care iti urmaresti fratiorul.

Acum deja comunici in scurte si haioase propozitii, mimezi atunci cand este nevoie, dar reusesti mereu sa te faci inteles. 

Mama, tata, Ma!

Tudor, pentru a doua oara in viata ta, ai petrecut cateva zile departe de noi, mai exact la mamaia. Cum si fratiorul a fost la bunica, in aceasta perioada zilele mi-au parut lungi si seci. De doua ori mai lungi si mai seci...

Nu-mi prieste deloc departarea de voi. Nu sunt mai odihnita, mai linistita sau mai creativa. Toanele si zambetele voastre imi dau energie si inspiratie. Cand sunteti departe, e gol in casa si gol in mine. 

Tudor, nici tie nu-ti place deplasarea  pentru ca atunci cand ai accepat in cele din urma sa-mi vorbesti la telefon mi-ai comunicat clar, cu vocea ta de mic barbatel, care iti sunt nevoile si prioritatile: "Mama, tata, Ma (Matei)!". Asa ca acum, in timp ce scriu, tu dormi linistit langa mine dupa ce ne-am plimbat, am ras si am dansat de nu te mai lasai luat de somn. "Ma" e racit si e cu tati la "casuta din povesti". Noi, incercand sa compensam lipsa lor, am petrecut cu tine si cu doi oameni dragi cateva ore din acelea pe care ti le-ai dori cumva incremenite in timp pentru a le retrai iar si iar.