A mea si a strabunilor

Ieri, cu ajutorul tau, Tudor, eu si tati am avut o revelatie: injuratura este inscrisa in codul genetic masculin. Cum asa? Pai tinand cont ca in lumea ta se injura foarte rar spre deloc, cum altfel s-ar explica bombaneala pe care o emiti in momentul in care ceva nu-ti iese sau nu iti e pe plac. Initial onomatopeica si greu descifrabila, acum din cei ce mai clara, bombaneala cu pricina s-a dovedit a fi de fapt exclamatia "Puta mea!". Bulversati, am concluzionat ca apelarea falica in momentele tensionate are origini ancestrale. Educatia nu face decat sa cenzureze expresia stramoseasca. Fireste, revelatia noastra nu va poate servi peste ani drept scuza atunci cand autocenzura va esua. Vreau doar sa intelegeti de ce este atat de greu sa va abtineti uneori. 

Vorba lui Peste

Nu stiu de ce nu am mai scris demult pe aici, cu siguranta nu pentru ca nu as fi avut ce. Voi sunteti adevarate fabrici de perle si minuni. Acum, la doi ani fara o luna, avem o noua galusca vorbitoare in familie. Mult mai directa si mai laconica, ce-i drept, insa nu mai putin amuzanta si surprinzatoare. Da, Tudor, de ceva vreme vorbesti. Cand pe limba ta, cand pe a noastra si, din cand in cand, chiar si pe limba lui Shakespeare. Consecvent din fire, "peste", respectiv "fish", au fost primele cuvinte rostite de tine, pe rand, in ambele limbi. De ce? Pentru ca fratiorul a facut, de mai bine de un an, o mare pasiune pentru pesti si pentru lumea subacvatica. Are colectii intregi de creaturi marine pe care le plimba cu mandrie dupa el. Nu mergeai inca in picioare cand ai reusit sa intri in posesia unui exemplar din pretioasa comoara si ai strigat triumfator si grabit, de am crezut dinnou ca ni se pare, "PESTE!!!!!". A fost primul tau cuvant inteligibil si l-ai rostit mobilizat de fascinatia cu care iti urmaresti fratiorul.

Acum deja comunici in scurte si haioase propozitii, mimezi atunci cand este nevoie, dar reusesti mereu sa te faci inteles.