O stare comunicata

Intr-o seara stateam toti patru la masa. Tati terminase, fireste, de mancat, eu mancam in ritmul meu si amandoi va dadeam pe rand, cand unuia cand altuia, din bucatele alocate. Odata ce entuziasmul de inceput dispare, este destul de greu si pentru tine, Tudor, sa-ti termini portia. Despre entuziasmul tau la masa, Mati, nici numai vreau sa-mi amintesc... In ideea de a va distrage atentia de la procesul in derulare si de a valorifica momentele in familie cat mai bine, vorbeam despre una, despre alta. Intr-o clipa de liniste, Tudor, cu o voce grava si o fata foarte serioasa ne comunici prima ta propozitie: "Puta mea nani". Nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa impartasesti cu noi starea de fapt si nici ce subiect abordat a provocat-o. 

Niste ganduri

M-am temut ca n-am sa-l pot iubi si pe Tudor la fel cum te iubesc pe tine, Mati. Stiam, asa cum stiu si acum, ca tu esti copilul meu perfect si-mi reveneau obsedant in minte franturile unor cugetari filozofale care sustineau ca perfectiunea este irepetabila. Doamne, cat de ridicole s-au dovedit a fi toate acele temeri. Tudor este perfect, dar este altfel. Si, intocmai ca fatetele perfectiunii fiecaruia, iubirea este si ea infinita. Va iubesc pe amandoi la fel pana la un punct, si diferit pana la fara limita. In ciuda oricarei logici definite, va iubesc absolut, dar mai mult de la secunda la secunda, mai mult cu fiecare zambet si fiecare gest, de doua ori mai mult.